Ziarul Copiii Europei online

21 02 2010

Gustul democraţiei

Un gust atât de dulce pentru cei care deja au dovedit să sugă din acest cuvânt privilegii şi avuţii, putere şi aroganţă… Un gust nespus de dureros pentru cei a căror părinţi sau copii au fost împuşcaţi, strangulaţi, persecutaţi, maltrataţi, traficaţi…
Eu ţin minte că am păşit în democraţie cu lacrimi grele pe faţă – plângem ca mama să-mi procure primul tricolor pe care l-am văzut în viaţa mea. Un tricolor mic (15 x 30 cm), din matase fină, pe un băţ patrat, cât mâna mea până la cot… Dacă-l cercetai atent se vedea că a fost cusut cu mare dragoste de neam. Mama mi l-a cumpărat, deşi a costat-o o avere. Pentru mine acel tricolor era cea mai mare democraţie. Şi, alături de tricolor, steagul albastru cu 12 stele pe el, mereu fluturat de tineri cu mult curaj şi demnitate… Apoi, în cea mai lungă noapte a lui 1988 a venit Cenaclul „Grai Matern”, şi copilăria mea a uitat de mine, căci eu mergeam …

In lupta sa cu coruptia
Ziarul Copii Europei apare tot mai rar,
dar permanent e prezent online…

Reporter
AMP-International

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: